Obiective turistice

Din moși strămoși.... oamenii au venit la Băile Herculane, chiar în urma cu 2000 de ani,
fără tren, fără mașină ... doar pentru a descoperi aceste locuri minunate.
Stațiunea Băile Herculane este situată la o altitudine de 15 metri, pe Valea Cernei, între Munții Mehedinți și Munții Cernei, în județul Caraș-Severin, fiind considerată cea mai veche stațiune din România și una dintre cele mai vechi din lume. Apele termale sunt excelente pentru sănătate.
Nu degeaba Împăratul Franz Josef numea Herculane ca fiind cea mai frumoasă stațiune din Europa.
Împărăteasa Sisi a petrecut cinci veri pe aceste meleaguri de poveste. 

Activități de care te poți bucura în natură:
- Jogging;
- Mersul cu bicicleta;
- Pescuitul;
- Focul de tabără și musai cu prietenii alături.

Dacă ai ajuns la noi ... și ești pasionat de drumeţii, de aventură pe munte, dar și de explorarea naturii și a locurilor deosebite ... este obligatoriu să descoperi :

Peştera Veterani

Peștera Veterani este situată în rezervația naturală Cazanele Mari, la 25 de km distanță de Orșova. Dacii foloseau această peșteră pentru a-l venera pe Zamolxis, aici fiind descoperite resturi fosile de Ursus spelaeus și fosile de specii endemice. În centrul peșterii se află un altar de piatră pe care erau sacrifcate păsări.

Peştera a fost folosită şi ca adăpost în timpul luptelor dintre armatele turceşti şi cele austriece din anul 1692 şi apoi în 1788. La începutul anului 1693 generalul Veterani reuşeşte să elibereze o parte din ofiţerii imperiali capturaţi de turci şi de atunci peştera Piscabara poarta numele de Veterani.

Peste tot în peştera există săpături, unele aparţinând arheologilor, altele căutătorilor de comori care erau convinşi că aici au fost ascunse numeroase podoabe şi monede din aur. Ca dovadă, când apele Dunării sunt scăzute, la intrarea în cazanele Mici, se pot vedea resturile unui autoturism care au apartinut unui “cautator de comori” pe nume Karol. Numele lui este scris cu litere roşii pe zidurile pesterii (“KAROL – 1992”).

Peştera Topolniţa

Peştera Topolniţa este una dintre cele mai spectaculoase din România, cu formaţiuni unice în lume. Este rezervaţie speologică, declarată monument al naturii. Este o peşteră gigant, cu o reţea de galerii de fosile, subfosile şi active. Aceasta este situată în apropierea schitului cu acelaşi nume, se află în partea centrală a Podişului Mehedinţi, între localităţile Marga şi Cireşu, la 30 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin .

Peştera are o lungime de aproape 11000 de metri. Este a doua ca mărime din ţară şi a 17-a din lume. Galeriile sunt dispuse pe cinci etaje, dintre care Galeria Racoviţa este cea mai impresionantă formaţiune speologică din Carpaţi. În galerii, cu săli uriaşe şi cascade de apă, se întâlnesc forme bizare de relief, de unde şi denumirile: Marea lumânare, Pădurea cu lumânări, Marele dom stalagnitic, Lacul de Cleştar.

Statuia lui Hercules

În Băile Herculane, cea mai veche staţiune din Romania atestată documentar încă din vremea romanilor, în partea de nord, se află statuia lui Hercule, cel căruia i-a fost închinat încă de la începuturi acest loc binecuvantat.

Statuia ce îl infăţişează pe Hercules a fost turnată în bronz în anul 1847. Aceasta îl reprezintă pe Hercule cu pielea leului Nemeia şi cu măciuca pe umărul stâng.

Arborele Mamut (Wellingtonia Gigantea)

Arborele mamut de la Băile Herculane este o specie rară de Sequoia Gigantea, singurul exemplar declarat monument al naturii, din cele câteva existente pe teritoriul României.

Exemplarul de la Băile Herculane, județul Caraș Severin, dovedește prin prezența sa că arborele Sequoia este capabil să se dezvolte și în condițiile unei altitudini reduse, așa cum arată www.sequoia.ro. Așezarea lui pe Valea Cernei, la o altitudine de 160, îi conferă un climat cu influențe mediteraneene. Deși nu a ajuns la maturitate, arborele din Herculane măsoară deja 30 de metri înălțime și un diametru de 1,50 metri.

Muzeul de Istorie „Gen. Nicolae Cena”

Muzeul de Istorie „Gen. Nicolae Cena”, înfiinţat în anul 1924, este primul muzeul din ţară aflat într-o staţiune balneoclimaterică, care funcţionează în clădirea Cazinoului, din centrul istoric al Staţiunii Băile Herculane.

Din dorinţa de a înfiinţa un muzeu regional, generalul Nicolae Cena, fondatorul muzeului din staţiunea de pe malul Cernei, a început să colecţioneze obiecte istorice, încă din anul 1921. La doar un an de la iniţierea acestui proiet, Nicolae Cena s-a stins din viaţă, însă, demersul lui nu este oprit, dimpotrivă, este continuat de altcineva. Astfel, în 1 mai 1924 are loc deschiderea oficială a Muzeului de Istorie „Gen. Nicolae Cena”, unde erau expuse obiecte arheologice (inscripţii, ceramică, unelte), litogravuri, o colecţie numismatică, cărti vechi, dar şi plante şi roci pentru secţia de istorie naturală, care s-a înfiinţat mai tarziu.